Termeni si condiții

Reguli cazare

Cei care doresc să participe la viața mănăstirii trebuie să respecte regulile de conviețuire monahală, având ca principiu ascultarea și binecuvântarea.

Comportament și îmbrăcăminte

Vizitatorii trebuie să respecte sfințenia locului și programul monahilor; să poarte haine decente (fără pantaloni scurți, maieu sau șlapi în afara camerei). Femeile trebuie să poarte permanent fustă și batic.

Programul slujbelor

Participarea este obligatorie.

Slujba de dimineață în timpul săptămănii începe la ora 3:00 cu Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile şi Liturghia şi se sfârşeşte în jurul orei 8:00.

În duminici şi sărbători slujba începe la ora 8:45, cu Acatistul Mantuitorului sau al sărbătorii respective, ceasurile III şi VI şi Sf. Liturghie, până în jurul orei 12:30.

Slujba de seară în timpul săptămânii începe la ora 16:00 cu Ceasul IX şi continuă cu Vecernia, Pavecernița Mică până în jurul orei 18:00.

Sâmbătă seara şi în ajunul sărbătorilor se începe cu Vecernia Mică, care are loc de la ora 17:00 la 17:35; urmată de cea de la ora 19:00, care cuprinde Vecernia Mare, împreunată cu rânduiala Litiei, Utrenia şi Ceasul 1. Slujba de priveghere se sfarşeşte în jurul orei 23:30.

Masa

Micul dejun: imediat după slujba de dimineață.
Prânzul: la ora 13:00 în zilele de rând, imediat după Sf. Liturghie în duminici și sărbători.
Cina: imediat după slujba de seară în zilele de rând, la 17:35 în ajunul sărbătorilor.

Ascultările (activitățile gospodărești)

Persoanele cazate în mănăstire sunt integrate în progamul de viețuire al monahilor și în privința treburilor gospodărești. Astfel fiecare persoana cazată va lua parte la nevoile mănăstirii din toate sectoarele acesteia, după cum urmează: bucătărie, trapeză (sala de mese), arhondaric (spațiile de cazare), pangar (magazinul mănăstirii), chelărie (cămara alimentara), atelierele de tămâie și mir, de icoane, de croitorie, gelaterie, saivan (locul unde avem animalele).

Programul de lucru se desfășoară în prima parte a zilei, de la 08:30 la 12:45. Exceprie făcând trapeza si bucătăria care au programul diferit. În a doua parte a zilei este program de odihnă.
În timpul taberelor se vor adăuga și conferințele specifice, în aceste cazuri programul va suporta mici modificări.
Program de odihnă

Ora de culcare este cel târziu 21:00, pentru a putea participa la slujbele de noapte.
Tăcerea este esențială pentru viața duhovnicească și pentru concentrare la slujbe;
Părinții care vin cu copii sunt rugați să aibă grijă ca aceştia să nu tulbure liniştea, mai ales în timpul sfintelor slujbe si al mesei. Cazarea pentru familiile cu copii mici este doar pentru o noapte.

Plecarea din mănăstire:
Vă rugăm ca la plecarea din camere să lăsați curat.
De asemenea, în ziua plecarii, vă rugăm să eliberați camera până la ora 09:30. Dacă nu aveți mijloc de transport, puteți lăsa bagajul în cameră, dar cât mai compact.


Vă mulțumim!